Psiholog Clinician, OVEDENIE CLAUDIA
Conceptul de activitati de viata independenta nu este unul foarte cunoscut in Romania, desi ne este indispensabil tuturor. Diferenta o face fapul ca noua ne este mult mai usor sa integram aceste abilitati, pe cand copiii cu autism au nevoie de mult mai multa practica, ei nereusind sa le dobandeasca pasiv din mediu.
Pentru persoanele cu autism, invatarea activitatilor de viata independenta reprezinta un program esential pentru cresterea autonomiei in mediul familial, la scoala si in societate. Prin integrarea intr-un astfel de program inca din copilaria mica (6 ani) se pot pune bazele unei stime de sine crescute, se poate creste calitatea vietii copilului si ulterior il conduc mai bine pregatit spre tranzitia catre viata de adult.
Ce presupun activitatile de viata independenta?
Acestea acopera o arie foarte larga, complexa si indispensabila functionarii propice ca individ si adaptarii in societate. Mai exact, pornind de la actiuni de baza precum autoingrijire, gatit, cusut, mers cu transportul in comun, mers la cumparaturi, ne extindem catre stimularea functiilor gandirii, abilitatea de a lua decizii, abilitatea de a planifica si organiza (ex. activitatile uzuale ale unei zile), pana la colaborarea autonoma intre membrii grupului, integrarea si manifestarea abilitatilor sociale cu usurinta si fara inteventie externa.
Primul pas catre autonomie este comunicarea. Desi pare simpla si multi dintre copiii cu autism o fac, aceasta comunicare poate fi totusi rudimentara. La ce ma refer mai exact, este ca exista o probabilitate foarte mare ca un copil cu autism sa comunice cu usurinta ce isi doreste sau ce are nevoie, mai ales in privinta nevoilor bazale, dar in egala masura ii poate fi dificil sa isi comunice neplacerile sau sa puna limite folosind comunicarea verbala mai ales. Aceasta este o arie in care interventia noastra se desfasoara in doua modalitati: fie intervenim in momentul in care copiii interactioneaza liber (ex. sunt la masa si cineva vrea sa guste din mancarea celuilalt fara sa ceara permisiunea iar acesta nu reactioneaza), fie cream noi contextul in care sa il provocam pe copil sa aiba o reactie (ex. mai tarziu/a doua zi incerc eu sa gust din mancarea lui ).
Un al doilea pas spre independenta il reprezinta autocontrolul. Aceasta este o problematica ce se manifesta frecvent la copiii cu autism si care se poate activa cu atat mai mult in grup. Modalitatea de lucru pentru acest aspect este prin participarea la activitati comune, ce presupun constientizarea prezentei celuilalt, colaborarea cu acesta si exersarea comutarii de pe rolul activ pe cel pasiv (ex. astept sa imi vina randul, nu sunt doar eu in sarcina).
O alta abilitate ce duce catre capacitatea unui copil cu autism de a se descurca singur este grija fata de mediul in care isi petrece timpul. Este important sa invete faptul ca dupa ce a folosit ceva trebuie sa il arunce/spele/puna la loc. De asemenea este important sa stie cum se mentine spatiul curat, respectiv sa stie sa dea cu matura/aspiratorul, sa stearga praful si sa faca ordine.
Cresterea autonomiei unui copil cu autism nu usureaza doar propria-i viata ci si pe cea a parintilor/insotitorilor. Doar ca pana acolo, este nevoie de un efort sustinut atat din partea echipei de terapeuti cat si din partea familiei copilului, atat pentru implementarea cat mai eficace a programului cat si pentru mentinerea acestuia.
Poate ca la o varsta frageda, efortul depus de parinti in intampinarea nevoilor copilului nu se simte asa puternic, dar pe masura ce copilul creste dar abilitatile sale nu, procesul devine din ce in ce mai greoi si resursele mai reduse. Tocmai de aceea, noi venim in intampinarea nevoilor parintilor cu acest program pentru abilitati de viata independenta ce presupune atat integrarea copilului intr-un colectiv, cat si pregatirea acestuia pentru mediul extern.