Dr. Radu Naghiu, Medic Specialist Psihiatrie Pediatrica, Homeopatie
Autismul este o tulburare a relationarii sociale, nu este o tulburare a invatarii.
Copiii usor afectati fac progrese foarte mari in stiintele exacte cu ajutorul terapiei. Ei dobandesc limbajul, ajung sa scrie, sa socoteasca, doar ca nu fac diferenta intre a rade de mine si a rade cu mine, ei nu inteleg sensul figurat al cuvintelor. La scoala, pentru copiii din spectru, cel mai greu moment este pauza, cand isi masoara “fortele” sociale cu ceilalti colegi.
Asa cum am spus, autismul este o tulburare a relationarii sociale. Copiii cu autism nu decodifica corect toate mesajele. Copiii usor afectati invata foarte usor notiunile ce tin de stiintele exacte. In schimb nu sunt capabili sa invete singuri, nerecompensati, comportamentele din mediu.
Pentru ca copiii cu autism nu decodifica corect toate mesajele, ei invata mai putin din mediu prin imitare. Un copil neurotipic invata de la alti copii. Un copil cu autism invata putin sau deloc de la alti copii.
Pentru ca copiii cu autism nu decodifica corect toate mesajele, ei invata putin din mediu in mod spontan si din aceasta cauza nu isi pot folosi inteligenta. Prin urmare, intr-un an calendaristic, ei dobandesc mai putine cunostinte academice si sociale comparativ cu copiii de varsta lor.
De unde ar putea venii aceasta inabilitate sociala? Sa privim putin inabilitatea prin prisma dezvoltarii normale.
La nastere, copilul este “decerebrat”, este complet neajutorat, el nu stie sa faca nimic. Cand se naste, copilul are tot creierul, dar creierul sau este nemielinizat cu exceptia trunchiului cerebral. In dezvoltarea normala, creierul este intr-un proces continuu de mielinizare, de dezvoltare, de formare de noi conexiuni intre neuroni. Mielinizarea creierului inseamna maturizarea creierului. La 3 luni copilul isi tine capul, la 6 luni sta in fund, la un an face primii pasi singur si spune primele cuvinte cu sens. Toate aceste achizitii ale copilului se datoreaza procesului de mielinizare a creierului, procesului de maturizare a creierului.
Daca creierul este mielinizat, maturizat, conform varstei cronologice, atunci copilul invata din mediu prin imitare, fara nici un ajutor extern. Copilul imita gesturile pe care le vede, repeta sunetele, cuvintele pe care le aude.
Daca in decursul dezvoltarii copilului intervin factori din mediu care impiedica mielinizarea corecta a creierului, parintii observa ca dupa o perioada de dezvoltare in limitele largi ale normalitatii, copilul pierde unele achizitii si/sau are un ritm de invatare mai lent raportat la copiii de varsta lui. Exista nenumarate studii care arata ca unii copii cu autism au si probleme de mielinizare, iar la unii copii cu autism s-au evidentiat anticorpi impotriva mielinei.
Multe familii care au un copil cu autism mai au un copil care este neurotipic. Daca privim procesul de invatare si socializare al unui copil prin prisma maturizarii creierului, intelegem de ce un parinte este “calificat” sa-si invete si sa-si educe copilul neurotipic si de ce nu este “calificat” sa-si invete si sa-si educe copilul cu autism.
Un copil invata conform nivelului de maturizare al creierului sau. Copilul neurotipic, care are o dezvoltare a creierului corespunzatoarei varstei cronologice, invata, intelege si respecta regulile lumii in care traieste similar cu copiii neurotipici de varsta lui.
In cazul unui copil cu o intarziere de dezvoltare si ma refer aici la copiii care au de la o simpla intarziere in dezvoltarea limbajului pana la copiii cu autism infantil, pe anumite zone, creierul nu este maturizat/dezvoltat conform varstei cronologice si de aceea ei invata si inteleg regulile lumii in care traiesc la nivelul unui copil mai mic cu cativa ani.
Cunoscand dezvoltarea normala, realizam ca la copii cu autism sau la copiii cu o intarziere in dezvoltare, procesul de recuperare ar trebui sa inceapa cu un tratament care sa ajute creierul sa se maturizeze. Pentru ca, cu cat procesul de maturizare al creierului este mai rapid, mai aproape de ritmul normal de maturizare, copilul cu autism invata si intelege mai bine regulile lumii in care traieste.
Un alt element important al dezvoltarii psihice normale este atasamentul.
Ataşament înseamnă, în esenţă, apropierea preferenţială, dezinteresată şi parţial inconştientă a unei persoane de o alta.
Viata incepe cu atasamentul, viata nu incepe cu “fa ca mine”.
Copilul neurotipic decodifica corect toate mesajele si el intelege si stie ca mama si tata il iubesc neconditionat. Daca copilul decodifica corect toate mesajele, realizeaza ca mama si tata sunt baza lui de siguranta. Cand pateste ceva, fuge la ei si le cere ajutorul. Daca intelege ca mama si tata sunt baza de siguranta, atunci devine un copil ascultator, a inteles ca sfaturile primite sunt corecte, ca de cate ori a spus mama “daca faci asta te doare” s-a confirmat ce a spus mama si l-a durut si atunci are incredere in mama si tata. Avand in parinti o baza de siguranta si avand incredere in ei, are un atasament sigur si are incredere in el insusi. Avand incredere in sine, cand pleaca din zona de confort, zona care este reprezentata de mama si tata, pleaca cu o anxietate mica si este capabil sa arate lumii si celorlati copiii ceea ce stie.
Copilul cu autism nu decodifica corect toate mesajele, el are un atasament nesigur. Pentru ca nu decodifica corect toate mesajele, el nu intelege ca mama si tata il iubesc neconditionat, el nu realizeaza ca sfaturile date sunt corecte, este neascultator si pleaca sa exploreze unde si cand ii vine fara nici un simt al pericolului. Copilul cu autism, din cauza bolii, nu stie ca are in parinti o baza de siguranta si implicit nu are incredere in sine. Neavand incredere in sine, cand pleaca din zona de confort, pleaca cu o anxietate mare. Cand este pus sa faca ceva, anxietatea poate sa cresca foarte mult, uneori pana la nivel de atac de panica si atunci, in loc sa arate ce stie, recurge la un comportament de autostimulare care are rolul de a-l linisti si a-i reduce anxietatea si care totodata ar putea sa-l scape de sarcina si sa-l ajute sa revina la starea de confort psihic avuta anterior.
Din aceasta perspectiva, putem intelege de ce copii usor afectati fac progrese mari pe limbaj si cognitiv, dar nu pot sa arate ce stiu decat daca in preajma este o persoana foarte familiara lui, care sa-i confere un sentiment de securitate, deoarece nu s-a lucrat pe imbunatatirea atasamentului.
Pentru a creste sansele de recuperare ale unui copil cu autism, pentru a-i creste sansele ca in fiecare an calendaristic sa recupereze un an si cateva luni pe varsta mentala, in deciziile pe care le luam este necesar sa evaluam si sa intervenim din prima zi a procesului de recuperare, conform varstei lui mentale, dar si conform varstei lui afectiv-emotionale, si sa tinem cont de etapele de dezvoltare normale ale unui copil neurotipic.
Daca avem un proces de recuperare unicist, cum este cel bazat doar pe terapie, in care se pune accent doar pe o invatare altfel, netinand cont de ceilalti factori implicati in procesul de recuperare, cum sunt maturizarea creierului si atasamentul, sansele copilului de a ajunge sa aiba o viata independenta sunt mult reduse.
De aceea este important sa cunoastem si sa intelegem dezvoltarea normala si prin alegerile pe care le facem pentru un copil cu autism sa tinem cont de tot ceea ce conteaza pentru a-i creste sansele de a ajunge la o viata independenta.
In esenta, trebuie sa tinem cont de trepiedul: maturizarea creierului, imbunatatirea atasamentului si terapia de calitate.